Inecat in melancolia disperarii dispari incet , incet , in ganduri morbide si umbre neprietenoase iar singurul lucru de care te agati este o lacrima amara adusa de cerul cenusiu pe fereastra ta . Afara este la fel cum simti iar pomii au culoarea mortii . Te uiti in oglinda si vezi numai un chip fara viata , zambesti dar fara a zambii . Deja intunericul este singura ta liniste iar lumina rara a soarelui nu mai este binevenita ca alta data . Totul este urat , umed , jegos , rece iar speranta este ingropata de ura . Te pierzi in gandurile ce zboara si se pierd in universul mintii numai pentru ca acolo , in acel loc poti fi . Lagarul diminetii iti bate iar la usa iar tu asemeni unui nou nascut plangi , plangi ca existi .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu